Durere ascuțită în articulația falangeului metatarsian. imagistica osteoarticular


Sunteți pe pagina 1din Căutați în document 9. Imaginea radiologică normală a scheletului Imaginea radiologică a oricărui segment scheletic se datorează prezenţei componentei minerale, fosfo-calcice, a osului; în consecinţă, radiografia va reda forma şi structura macroscopică proprii acelor elemente ale sale care cuprind această componentă.

Indiferent de forma şi dimensiunile sale, o piesă scheletică este constituită la periferie din ţesut osos compact, iar în interior cuprinde ţesut osos spongios şi ţesuturi moi ţesut conjunctiv, măduvă, vase, nervi. Radiologic se durere ascuțită în articulația falangeului metatarsian numai ţesuturile osoase, compact şi spongios, în măsura în care cuprind săruri minerale radioopace; măduva, ţesutul conjunctiv, vasele şi nervii nu au o reprezentare directă, iar periostul devine vizibil numai în condiţii patologice.

Ţesutul osos compact, care intră în componenţa compactei şi corticalei, este un ţesut dens şi dur, constituit din lamele concentrice formând sisteme tubulare care înconjoară canalele Havers. Aceste canale, cu rol principal nutritiv, sunt afectate în cadrul unei reţele care asigură distribuţia vasculară şi continuitatea ţesutului conjunctiv intraosos. Ţesutul osos compact se traduce radiologic printr-o imagine intens opacă, lipsită de structură.

durere ascuțită în articulația falangeului metatarsian

Ţesutul osos spongios care se întîlneşte în epifizele oaselor lungi, scurte şi plate este format din lamele de os haversian care sînt legate între ele, formînd o reţea cu o arhitectură complexă; spaţiile conjunctive sînt mult mai largi decît la osul compact, cu o abundenţă mai exprimată a ţesutului moale.

Grosimea şi orientarea traveelor osoase depind de acţiunea factorului mecanic. Imaginea radiologică a ţesutului spongios este realizată de opacităţi lineare fine care realizează o reţea cu ochiuri fine radiotransparente, al căror conţinut în săruri minerale este în funcţie de acţiunea mecanică la care acestea sînt supuse.

Ţesutul osos embrionar constituie cea de a treia variantă structurală care se întîlneşte la scheletul embrionului precum şi al fătului. Anatomia radiologică a pieselor scheletului Prin structura sa ţesutul osos este puternic radioopac absorbind o mare cantitate de radiaţii, care nu trebuie să fie confundată cu opacitatea calcară produsă prin impregnare calcară heterotopă, care este lipsită de structură.

imagistica osteoarticular

Absorbţia inegală a radiaţiilor se datoreşte structurii chimice a diferitelor durere ascuțită în articulația falangeului metatarsian anatomice care dau contrastul natural, permiţînd evidenţierea elementelor osoase în cele mai bune condiţii. Macrostructura osului Osul este format din ţesut osos spongios şi compact, reprezentate variat în funcţie de segmentul scheletic considerat. Periostul este reprezentat de o lamă de ţesut conjunctiv ce înconjoară oasele şi care la extremităţi se continuă cu capsula articulară.

Canalul medular la oasele lungi este reprezentat de o membrană conjunctivă fină denumită endost. Măduva osoasă ocupă canalul medular şi spaţiile intratrabeculare ale spongioasei osului, fiind formată dintr-un ţesut mezenchimatos reticulat, conţinînd în ochiurile sale la vîrsta tînără celule din seria hematopoetică, măduvă care după vîrsta de ani este înlocuită cu măduvă grăsoasă.

Aspectul radiografic prezintă unele particularităţi în raport cu forma oaselor care pot fi lungi, scurte şi plate. Uneori la limita diafizo-epifizară se poate observa o linie transversală opacă, groasă de cîţiva mm, care reprezintă cicatricea cartilajului de creştere.

La copii, oasele lungi sînt reprezentate radiografic de diafize, care prezintă la extremităţi cîte o linie radioopacă transversală groasă de 2 mm, care traduce zona de calcificare provizorie. În cursul creşterii la diferite vîrste, caracteristic pentru fiecare os apar nucleii de osificare epifizari, care au o formă rotundă. Între nucleii epifizari şi diafiză se află cartilajul de creştere, reprezentat radiografic de o zonă transparentă avînd cele două contururi superior şi inferior neregulate şi care îşi reduce grosimea treptat pe măsură ce se termină procesul de creştere în lungime, osificîndu-se în final.

Ca elemente de macrostructură ale oaselor lungi se disting compacta, corticala şi spongioasa.

durere ascuțită în articulația falangeului metatarsian

Compacta osului lung se poate asemăna cu un cilindru de os dens care pe radiografie apare sub forma a două dungi radioopace longitudinale, situate la periferia osului, de intensitate mare, omogenă, lipsită de structură, a căror grosime variază în raport cu osul consideratşi cu modul de proiecţie faţă de fascicolul de radiaţii.

Conturul extern al compactei are o delimitare netă, conturul intern fiind mai puţin precis delimitat, cu aspect şters.

109563475-radiodiagnosticul-sistemului-osteoarticular

Corticala oaselor lungi se subţiază progresiv spre regiunile epifizare unde are forma unui contur opac, fin, liniar, net delimitat. Spongioasa oaselor lungi se află preopnderent la nivelul epifizelor, fiind alcătuită dintr-o reţea umflarea picioarelor articulațiilor și viței trabecule osoase, care prin întretăiere delimitează spaţii transparente de măduvă osoasă; dispoziţia trabeculelor osoase este în raport direct cu sarcinile mecanice suportate de osul respectiv 2.

Oasele scurte sînt alcătuite din spongioasă, avînd o delimitare periferică subţire care reprezintă corticala la acest nivel 3. Oasele plate sînt formate din două compacte paralele, între care se află dispus ţesut spongios.

Aspectul spongioasei oaselor plate este diferit în funcţie de segmentul examinat. Astfel, la nivelul omoplatului traveele osoase au o dispoziţie radiară; la nivelul coxalului structura spongioasei durere în articulația cotului și umăr similară celei epifizelor oaselor lungi, în timp ce la oasele cutiei craniene ea este poroasă, areolară, cu ochiuri fine diploia oaselor craniene.

Oasele scurte sunt alcătuite dintr-o corticală periferică subţire şi o spongioasă internă, cu o structură similară celei a epifizelor. Spongioasa calcaneului, os supus unor solicitări mecanice deosebite, prezintă o orientare funcţională a traveelor foarte exprimată, asemănătoare celor evidenţiate la nivelul colului femural. Oasele copilului prezintă din punct de vedere radiologic particularităţi notabile, în funcţie de vârsta la care se practică examenul.

Formarea oaselor durere ascuțită în articulația falangeului metatarsian implică apariţia şi dezvoltarea unor puncte sau nuclee de osificare primară, din care rezultă diafiza şi a unor nuclee de osificare secundară, situate la extremităţile osului, din care vor rezulta epifizele şi apofizele.

Nucleele de osificare primară ale tuturor oaselor lungi apar în viaţa intrauterină, astfel încât ele pot fi evidenţiate chiar de la naştere. Nucleele de osificare secundară, care întregesc formarea diverselor piese scheletice, apar la vârste diferite: unele sunt prezente la naştere, altele de exemplu cel al epicondilului humeral pot fi evidenţiate numai aproape de pubertate.

Din prima categorie face parte în primul rând nucleul de osificare al epifizei superioare a tibiei. Apariţia nucleului de osificare secundară al epifizei inferioare a femurului nucleul lui Beclard precede întotdeauna cu câteva zile naşterea la fete şi întotdeauna la băieţi. Prezenţa lui în imaginea radiologică poate căpăta importanţă medico-legală în aprecierea naşterii la termen.

Mult mai mult decât documente.

În cursul dezvoltării oaselor lungi, nucleele primare diafizare rămân separate de cele secundare, epifizare, prin cartilajele diafizo-epifizare de creştere sau de conjugarecare asigură creşterea osului în lungime.

Dezvoltarea în grosime este realizată de stratul intern al periostului, care produce apoziţii succesive, concentrice, de ţesut osos compact. Cartilajul de creştere apare radiologic sub forma unei linii transparente, de lărgime ce variază de la o piesă scheletică la alta în medie mmcare străbate osul de la o margine la cealaltă.

durere ascuțită în articulația falangeului metatarsian

Contururile, uşor ondulate, sunt întotdeauna nete iar la oasele pereche aspectul este simetric. Structura histologică a cartilajului de creştere, care reflectă în mare măsură procesul de formare a osului dintr-un model cartilaginos preexistent, este complexă. În porţiunea lui vecină cu epifiza, cartilajul are o structură de tip hialin celule fără capsulă, fibrile colagene orientate transversal ; dedesubt se situează o zonă cu celule dispuse în grupe formând corpusculi cartilaginoşi.

În stratul următor durere ascuțită în articulația falangeului metatarsian se dispun în serii paralele, după care urmează o zonă în care celulele cu dimensiuni mult crescute, precum şi substanţa fundamentală prezintă semne evidente de degenerescenţă realizând zona cartilajului hipertrofic.

Subjacent cartilajul se impregnează cu săruri calcice, formând o reţea în jurul elementelor ceulare, corespunzând cartilajului calcificat. Cavităţile acestui cartilaj sunt invadate de vase şi ţesut conjunctiv tânăr provenind din ţesutu osos diafizar, care prin metaplazie va realiza o zonă de osificare primitivă, responsabilă de creşterea în lungime a osului. Cartilajul diafizo-epifizar dispare odată cu terminarea creşterii, vestigiile sale sub forma de opacităţi lineare discrete tratament articular cu furnici fi observate uneori până la vârsta de 30 ani.

Oasele scurte au ca origine nuclee de osificare ce pot fi echivalate ca moment de apariţie, aspect radiologic şi mod de dezvoltare cu nucleele de osificare secundară ale oaselor lungi, apariţia şi dezvoltarea lor fiind supuse la numeroase variaţii individuale. În general se admite că, nucleele de osificare apar la fete cu ani mai timpuriu decât la băieţi, în vreme ce sudarea lor la diafiză se produce cu ani mai devreme.

Imaginea radiologică normală a articulaţiilor Articulaţiile reprezintă formaţiuni anatomice complexe, care realizează legătura dintre oase, asigurând în acelaşi timp un anumit grad de mobilitate.

Încărcat de

Explorarea radiologică poate face aprecieri privind starea unei articulaţii numai după aspectul conturului extremi-tăţilor osoase corespunzător suprafeţelor articulare şi a spaţiului articular dintre ele. Capsula articulară, cartilajele, liga-mentele şi celelalte ţesuturi moi peri-articulare nu au expresie radiologică proprie în mod normal.

Conturul segmentelor osoase durere ascuțită în articulația falangeului metatarsian este reprezentat de linii opace fine, regulate, formate din corticala subcondrală a epifizelor, fiind caracterizate printr-un paralelism perfect, care asigură uniformitatea în înălţime a spaţiului articular, traducând în acelaşi timp congruenţa suprafeţelor osoase necesară unor mişcări normale. Spaţiul articular la examenul radiografic este reprezentat sub forma unor benzi transparente, omogene, cu lărgime sensibil egală pe toată întinderea, în general de ordinul câtorva mm, cu formă variabilă în funcţie de articulaţia examinată.

Pentru interpretarea corectă a stării normale sau patologice a spaţiului articular este indicată obligativitatea efectuării de radiografii bilaterale comparative.

durere ascuțită în articulația falangeului metatarsian

În orientarea diagnosticului, cu ocazia interpretării vom utiliza următoarele crite-rii după Schintz : Numărul segmentelor osoase afectate: procesul patologic, poate interesa un singur os, două oase vecine, două oase simetrice, două oase la distanţă, mai multe oase, afectarea sistematizată şi generală a scheletului, localizarea fiind monoostică un singur ossau poliostică mai multe oasemonotopă localizare unică pe un os şi politopă.

Modificările de formă şi dimensiune ale osului: osul poate fi alungit, scurtat, deformat, încurbat scoliostoză suflat oedostozăîngroşat hiperostozăsubţiat hipostoză. Modificările de macrostructură osoasă : osteoporoză, osteoliză, osteo-scleroză, osteonecroză, periostoză, atrofie prin compresie, etc. Modificările spaţiului articular : lărgit, îngustat, dispărut.

Localizarea procesului patologic în raport cu lungimea osului diafiză, metafiză, epifiză, articulaţie şi cu grosimea osului medulară, spongioasă, corticală, subperiostală, paraososasă.

Forma procesului patologic : rotund, oval, neregulat, lobat, etc. Conturul procesului patologic : bine delimitat, imprecis delimitat, şters, infiltrativ. Pe baza acestor criterii stabilirea diagnosticului comportă integrarea siste-matică a informaţiilor radiologice în con-textul datelor clinice şi paraclinice. Orice diagnostic radiologic al osului trebuie să plece de la anatomia radiologică a schele-tului, care formează baza indispensabilă pentru interpretarea imaginilor radiologice patologice.

Interpretarea imaginilor normale întâmpină o serie de dificultăţi, care sunt legate de apariţia nucleilor secundare şi de osificare UHF pentru bolile articulare produce uneori aspecte bizare pentru medicul care în timpul studiilor nu s-a ocupat decât de scheletul adultfie datorită faptului că radiologia descoperă o mulţime de variante care nu corespund tipului normal studiat la anatomie, variante care se pretează la confuzii.

Varianta reprezintă mici abateri cantitative de la dezvoltarea normală a căror cunoaştere este utilă din punct de vedere practic.

durere ascuțită în articulația falangeului metatarsian

Leziunile elementare osoase Diferitele procese patologice osoase pot produce leziuni osoase care distrug osul în grad variabil - leziuni elementare osoase distructive şi leziuni elemntare osoase care îl refac - leziuni elemntare osoase reconstructive.

Leziuni elementare osoase Leziunile elementare osoase care distrug osul sunt: osteoporoza, osteoliza, osteonecroza şi atrofia prin compresie.

Osteoporoza Osteoporoza reprezintă o leziune elementară osoasă care constă în diminuarea cantităţii de săruri fosfocalcice, cu păstrarea matricei conjunctive, respectiv a traveelor osoase. Aspectul radiologic este reperezentat prin subţierea traveelor osoase şi a compactei.

Ochiurile spongioasei devin mai mari, iar compacta care se subţiează, încât poate apare uneori fasciculată. În osteoporoză, spongioasa se rarefiează, iar compacta se spongiozează; osul este mai transparent, translucid, cu aspect sticlos, iar canalul medular lărgit.

Osteoporoza poate fi localizată sau difuză, interesând un os, mai multe oase sau toate elementele scheletice. Osteoporoza este uneori neomogenă, pătată, insulară, aspect întâlnit în osteomielita acută, precum şi în imobilizări după fracturi; alteori osteoporoza este omogenă. În producerea osteoporozei intervin diverşi factori, fapt ilustrat de numeroasele circumstanţe în care se constată această leziune elementară.

Factorul sanguin este un fin element de reglare a homeostaziei mediului intern. Scăderea calcemiei este rapid reechilibrată datorită rezervei calcice a organismului de la nivelul scheletului, prin intervenţia parathormonului şi prin hiperemia declanşată intraosos.

Deosebim: A. Osteoporoza prin lipsa reconstrucţiei osoase - la bătrâni, caşectici, în afecţiuni osoase carenţiale, demineralizarea care se produce, nu mai este urmată de reconstrucţie osoasă. Osteoporoza prin aport calcic insuficient: aport exogen nesatisfăcător; tulburări de absorbţie intestinală entero-colite. Osteoporoza prin pierdere exagerată de calciu: drenaj biliar extern îndelungat. Osteoporoza prin hiperfuncţie paratiroidiană: boala Recklinghausen. Factorul circulator are importanţă deosebită în producerea osteoporozei; hiperemia intraosoasă modifică pH-ul intraosos, în sensul acidozei, favorizând desprinderea sărurilor fosfocalcice.

Factorul conjunctiv intervine prin starea celulelor osoase şi a matricei conjunctive, care este influenţată de vitamine vit C. D şi hormoni hormonul tiroidian în sensul de a fixa sărurile fosfo-calcice. În avitaminoza C scorbutprecum şi în avitaminoza D rahitismse constată demineralizări importante ale scheletului. Urmarea va fi demineralizarea locală, rezultând o atrofie osoasă prin compresiune. Acest proces îl întâlnim în cazuri de anevrisme de aortă, care pot produce distrucţii importante ale corpilor vertebrali, sau în unele procese proliferative ganglio-neurinoame.